Săptămâna 1 – recomandarea nutriţionistului (II)

Mihaela Ardelean (34 de ani) este cea de-a doua concurentă care aspiră la titlul de “Silueta Perfectă. Pentru ea, vizita la cabinetul nutriţionistului este o noutate pentru că nu a ţinut niciodată dietă. Ne mărturiseşte că cea mai longevivă dietă pe care a urmat-o a ţinut nici mai mult nici mai puţin de…jumătate de zi.

De asemenea, în confruntarea cu celebrul cântar GAIA, Mihaela a aflat că are 59,3 kilograme, însă nu neapărat numărul kilogramelor o deranjează, cât mai degrabă distribuirea acestora pe corp. Sedentarismul, dependenţa de băuturi carbogazoase, dulciurile şi orele nepotrivite la care mănâncă au dus la formarea depozitelor de grăsime pe picioare şi abdomen, aspect care o deranjează cel mai mult pe concurentă. Continuarea

Săptămâna 1 – recomandarea nutriţionistului (I)

Cu mari emoţii şi încrezătoare în reuşita sa, Corina Cernea (28 de ani), mezina din competiţia Jurnalul unei siluete perfecte, s-a prezentat în prima săptămână de concurs la cabinetul doamnei doctor Luminiţa Florea. După mici tatonări şi politeţuri, s-a ajuns şi la partea sensibilă: urcatul pe cântar. Din păcate pentru Corina, acest aparat s-a încăpăţânat să arate cifra de 86 de kilograme, cu 7 kilograme mai mult decât avea la înscrierea în concurs (79 kilograme). Aceasta a motivat că “s-a răsfăţat puţin” înainte de marea provocare. Continuarea

A început programul “Jurnalul unei siluete perfecte”

În luna aprilie, “Ce se întâmplă, doctore?”, împreună cu Nivea şi Calivita, a dat startul unei competiţii pentru obţinerea siluetei perfecte. Două dintre cititoarele revistei, Mihaela Ardeleanu şi Corina Cernea, au acceptat să se supună, timp de 3 luni, unui program strict, pentru a-şi dovedi lor, dar şi celorlalte femei că prin autodisciplină, echilibru şi voinţă poate avea oricine un trup de invidiat.

Programul “Jurnalul unei siluete perfecte” se adresează fiecăreia dintre voi care, în ultima vreme, a constatat că propriul cântar nu mai indică greutatea ideală, nu mai arată perfect în costum de baie sau întâmpină greutăţi la cel mai mic efort. Continuarea