Suntem la jumătatea drumului – miza e mare, ambiţia e titanică iar kilogramele…încăpăţânate

Iată-ne ajunşi la mijlocul perioadei de 3 luni din competiţia “Jurnalul unei Siluete Perfecte”, alături de cele două concurente, Mihaela Ardeleanu şi Corina Cernea, amazoanele care se luptă de o lună şi jumătate cu tentaţiile culinare şi care stăpânesc cu măiestrie aparatele la sala de fitness. Continuarea